Bun venit în mintea mea.

24/12/2015

Capitolul I

” Trezește-te ! Trezește-te ! ”
Acest cuvânt îmi răsuna în cap , în timp ce încercam să-mi deschid ochii . Observasem o siluetă în fața mea și o lumină albă . Nu prea văzusem bine , vedeam în ceață . Mi-am frecat puțin ochii și am văzut mai bine . Lângă mine era Alison , sora mea , care încerca să mă trezească . S-a dat puțin înapoi , eu ridicându-mă de pe pat .
- Ce s-a întâmplat ? Unde mă aflu ?
Tăcea. Oare de ce tăcea ? Mi-am aruncat privirea spre ceas, care acesta indică ora 6:45 . Camera era foarte albă . Și lenjeria patului era la fel de albă și curată.
- Ți-am adus niște fructe , spuse ea punându-mi sacoșa pe dulapul de lângă pat .
- Spune-mi , te rog , ce s-a întâmplat .
- Chiar nu-ți amintești ? Posibil să fie din cauza operației .
- Ce operație ?
- Transplantul de ochi .
- Ah, da, transplantul de ochi ! Uitasem complet . Văd destul de bine , mă simt bine .. Ce culoare au ochii ?
- Sunt albaștri.
- Hmh , știi persoana care și-a dat ochii pentru operația mea ?
- Nu știu , întreabă-l pe doctor . La ora 8 vine la tine . Eu te las , poate vrei să te mai odihnești .. Vin după amiază .
După plecarea surorii mele , mi-am luat un măr și m-am întins pe pat. Chiar uitasem despre operația mea la ochi.. Când eram mică , i-am pierdut pe ai mei. Aveam 5 ani , iar Crăciunul era trecut . Tatăl meu încă mai avea artificii , foarte mici . Am încercat să aprind și eu una. Nu aveam de unde să știu ce trebuia să fac , am aprins-o și o țineam în mână , după care a pocnit , și așa ochii mei s-au distrus din cauza scânteilor . Timp de 15 ani am fost oarbă și trebuia să car după mine un baston și să port ochelari pentru orbi . Mda.. Părinții mei nu mai sunt în viață de 4 ani , după un accident de mașină . Un șofer de tir a pierdut controlul autovehiculului și s-a nimerit în mașina părinților mei . Acum eu și sora mea stăm într-o casă , singure. Pe sora mea o cheamă Alison , are 18 ani , iar pe mine mă cheamă Carla și am 20 de ani .
După ce am mâncat mărul , mi-am pus pătura pe mine și îmi lăsam privirea în tavan , așteptândul pe doctor .

După ceva timp , ușa se deschise , intrând un domn îmbrăcat în alb cu ochelari de vedere , care părea să aibă în jur de 40 de ani . Se uită pe niște hârtii , după care s-a apropiat de patul meu întrebându-mă cum mă simt .
- Mă simt bine. Văd bine cu ochii mei noi, deși sunt momente în care văd în ceață.
- E ceva normal. A venit cineva să te viziteze ?
- Da, a venit sora mea. De ce întrebați ?
- Asistenta mi-a zis că te căuta cineva..
- Cine e persoana care mi-a dăruit ochii ?
S-a oprit din analizatul ochilor. Tăcea. Nu mi-a spus nimic. Și-a continuat treaba.
- Îmi da-ți un răspuns .. ?
- Carla, o fată ți-a dat această pereche de ochi .
- Cum o cheamă ? De unde este ?
- Nu mă întreba . Știu doar că e moartă și că mama ei s-a oferit să ți-i dăruiască .
Și-a stins acea mică lanternă cu care se uita în ochii mei , și-a luat hârtiile și mi-a spus că mai târziu pot pleca acasă , doar să aștept să se gândească la un tratament pe care să-l continui acasă.

~poveste făcută la oră târzie , probabilitatea de a vedea tâmpenii în poveste este de 99% sau posibil ca povestea în sine să fie o tâmpenie.

03/11/2015

Superb, soaţă *-* De ce te iubesc io pe tine, păi nu? Foarte tare! Sper sa şi termini povestea asta! Next Very Happy

03/11/2015

Hai mă că ţi-a ieşit chiar bine. Ţi-am zis că o să-mi placă. Aştept next-ul.

25/11/2015

Mi-a placut mult , foarte bine scris , idee captivanta, frumos , n-am ce comenta ^^
Astept next . *-*

24/12/2015

Capitolul II

După câteva ore , venise sora mea pentru a mă lua acasă , iar odată cu ea , și doctorul cu tratamentul. I-am mulțumit pentru operația care a decurs bine și pentru că a avut grijă de mine.
Am luat un autobuz până acasă. Mă uitam pe geam , la peisajul de afară. Soarele strălucea, oamenii vindeau legume la tarăbile de pe marginea drumului, vedeam oameni care se plimbau cu bicicleta, ori pe jos, copacii erau înverziți.. Era ca orice început de vară. Autobuzul a oprit la un semafor , acesta indică culoarea roșie. Puteam să privesc parcul din partea dreaptă în timp ce noi eram opriți. Copiii se dădeau în topogane , în leagăne , iar unii era cu părinții lângă un lac , pentru a le da firimituri la rațele care se aflau acolo. Îmi roteam privirea prin parc , până observasem o femeie îmbrăcată în negru , lângă leagănele vechi , care trebuiau demolate cât de curând , din câte auzisem. Unul dintre leagăne începuse să ... se miște , de parcă un copil s-ar da pe el , iar femeia nu reacționa în niciun fel. Am început să mă mir și să-mi pun semne de întrebare.
- Uită-te la leagănele cele vechi din parc. Vezi ce văd și eu ? o întreb pe sora mea.
Și dat căștile jos din urechi , din care asculta lecțiile de italiană , pentru a învăța limba , și s-a uitat la parc. Mi-a zis că nu vede nimic anormal, nici măcar la leagănele vechi, după care și-a pus înapoi căștile în urechi iar autobuzul o luă din loc.
Am ajuns acasă iar primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă duc în cameră și să mă pun pe pat. Desigur, sora mea a venit după mine, pentru a-mi da tratamentul.
- Avem planuri pentru zilele următoare ?
- Nu. Doar dacă tu vrei să iei o gură de aer proaspăt.. Eu sunt cam ocupată cu locul de muncă , și nu prea putem face excursii..
- Mă gândesc ca mai pe seară să mă plimb prin parc.
- Eu mă duc până la o prietenă. Să ai grijă de tine. Mă poți suna dacă ai nevoie de ceva. Telefonul tău e pe birou, ai numărul meu la contacte. Ne vedem mai târziu.
Ieșise grăbită pe ușa apartamentului. Am sărit pe canapea , gândindu-mă că sunt singură iar eu sunt șefa. Normal că am luar rapid telefonul fix și am sunat la numărul unei pizzerii , lăsat de sora mea , și am comandat 2 cutii de pizza, după care m-am dus înapoi în cameră. Aveam o oglindă mare și voiam să mă uit la ochii mei , să văd cum îmi stă. Erau destul de frumoși. Albastrul lor era pătrunzător. Mi se potriveau foarte bine. M-am apropiat mai mult de oglindă. Mă priveam fix în ochi, din amuzament. Privirea mi se încețoșa puțin. Mi-am frecat puțin ochii , după care i-am deschis înapoi. Camera mea...camera mea nu era la fel. Camera mea era...era...la fel ca un beci. Oglinda dispăruse, iar de tavan era agățat un amărât de bec ce pâlpâia întruna. La capăt puteam observa o lumină albă , mai puternică decât lumina becului ăstuia , și vedeam...niște scări. M-am apropiat de acele scări, uitându-mă sus , să văd unde duc acestea. La capăt se afla o ușă. Părea veche, era acoperită de buruieni. Am început să le urc, fiecare pas însemnând un pericol pentru mine. Am dat jos ce era pe ușă și am vrut să deschid ușa. Fără folos, că era încuiată.
- La naiba ! Oare nu găsesc o cheie jos ?
Când coborîsem, văzusem în celălalt capăt o fetiță mică, îmbrăcată într-o rochie roz cu alb, ruptă puțin și murdară de pete sângerii.
-Hei ! strigam eu.
Așteptam să se întoarcă și să-mi răspundă, sau măcar să-mi zică unde mă aflu și de ce. Nu făcea nimic. Privirea ei îi era fixată în podea. Mi se făcuse frig...și frică. Am început să-mi fac griji.
- Știi unde ne aflăm ? Sau măcar știi de ce ne aflăm aici ? întrebam eu, încercând să o fac să scoată două vorbe.
Am mai pășit puțin în față, și ușor. S-a întors cu fața la mine. Era palidă și plină de sânge pe piept. Puteam să observ că avea o gaură în acea zonă. M-am speriat și am căzut jos, în timp ce mă dădea înapoi.
- A fost vina ei ! Doar vina ei ! strigase ea la mine.
- A cui ?
Fata începuse să plângă și să dispară, totodată și acel beci, revenind înapoi la camera mea.

25/11/2015

Mi-a placut mult , foarte mult , e bine scrisa iar ideea foarte interesanta , presimt ca o sa-mi placa si in continuare. ^^
Astept next

27/11/2015

Uaaau, ce poveste frumoasă Bun venit în mintea mea. 147313052

Mie îmi place ideea, r goarte bună, mai ales aia cu transplantul de ochi. De fapt, și partea a 2-a a fost bună. Un singur mărunțiș: fă mai multe emoții, ca în realitate, mai cu viață lucrurile. Nu pot decât să îți doresc succes la scrierea următoarei părți Very Happy

04/11/2015

Nici nu mă miră faptul că povestea este genială. Next.

03/11/2015

Ooo, soaţă. Normal că îmi place! Te aşteptai la altceva? Eşti foarte tare! Mi-era atat de dor să citesc ceva scris de tine.. ce mă bucur că în sfârşit o pot face! Next!

24/12/2015

Capitolul III

Oare ce-a fost aia ? Cum am ajuns într-un beci ? Și cine era fata aia ? Poate că era doar în mintea mea.. Posibil să am nevoie de o gură de aer.
Mi-am luat o pereche de blugi negri, un tricou alb și adidași negri , după care am ieșit pe ușă și am plecat unde mă ducea mintea , deși m-am oprit și mă gândeam să mă duc în parc . Nu e departe , fac 15 minute până acolo , și aț vrea să analizez mai bine. M-am întors și am luat-o la fugă , pentru a ajunge mai repede .

Eram în fața porților , unde , deasupra , scria mare ” Royal Park ” . Desigur , porțile erau închise , deoarece parcul se închide la ora 20:30. Trebuia să caut o cale de a intra acolo. Mă uitam prin jur pentru a găsi o cale de a intra, dar singura cale era de a mă urca pe zid, deși nu voiam asta, însă ... altă cale nu mai era. De ce să nu încerc ? M-am cățărat și când am ajuns la capăt , am sărit. Acum mă aflam în parc. Am pășit încet , privirea întorcându-mi-o ba în dreapta, ba în stânga. M-am îndreptat spre leagănele vechi. Hmh.. Țevile erau ruginite , iar vopseaua sărise de pe ele. Mișcasem unu' dintre leagăne iar sunetul scârțâietor pe care îl făcea mă zgâria pe creier. M-am întors, pentru a mă duce la lac. Strălucea la lumina lunei , apa era lină și curată , iar în mijlocul ei se afla un nufăr mare și frumos. M-am aplecat puțin, pentru a mă uit în apă. Îmi vedeam reflexia. Mă vedeam pe mine.. Acea fată cu ochii altei persoane , cu părul lung și brunet , cu nasul mic și buzele mari și sângerii , de la Mama Natură. În sfârșit mă puteam vedea..
Dintr-o dată, reflexia mea dispăruse, și în loc a apărut reflexia unei femei în negru , care plângea , iar ceea ce era ciudat era că lacrimile ei erau .. roși . M-am dat puțin înapoi , dar când să fac un al doilea pas , am fost împinsă în lac .
- Ajutor ! Ajutor ! Aju...
Ceva mă atrăgea mai adânc în apă. Vedeam doi ochi roși și o mână palidă care mă ținea de picior. Încercam să-mi țin respirația..Încercam.. Până când ochii mi s-au închis și m-am lăsat pradă morții..

~capitol făcut la oră târzie, știu că e scurt , promit că fac o a doua parte a capitolului , da .

25/11/2015

Foarte interesant , e super ^^ Atat modul de exprimare cat si ideea imi place mult , povestea prinde contur si devine mai interesanta , n-am ce comenta, ti-a iesit bine pana acum. :3

Vreau next Very Happy

27/11/2015

Mda, rip fata. Deci din câte am înțeles, femeia din lac te trăgea la fund? Ce crudă e apa... Da, e scurt și ca să fii iertată va trebui să faci încă o parte mai lungă, altfel hiar te înnec eu Bun venit în mintea mea. 85331634

03/11/2015

Bai, pune next! *comentariu lasat la ora tarzie, in timpul unei cerţi cu parintii. macar nu e a mea x.x * Next, soaţă.

24/12/2015

Capitolul III - partea a II-a

În fața ochilor mei domina întunericul. Nu mai vedeam sau auzeam nimic. Nici nu mai puteam să vorbesc.. Eram pierdută..

***

” Trezește-te, Carla ! ”
Cineva striga să mă trezesc. Încercam să o și fac, și când îmi deschideam ochii, vedeam în ceață și nu prea eram conștientă de ceea ce se petrece în jurul meu. Vedeam doar două siluete negre, pe fundal de albastru închis, iar o voce feminină îmi spunea să mă trezesc. Ceața începu să dispară din pas-în-pas , până vedeam clar.
În fața mea era sora mea și un băiat. Am tușit de 2-3 ori și m-am ridicat de la pământ.
- Ești bine ? Eu cu Alison treceam pe lângă parc și auzeam ceva venind dinspre lac.
- Sunt bine.. Dar tu cine ești ?
- Carla - intră Alison peste discuția noastră - el este Ryan , un coleg de la serviciu. Noroc că tatăl lui e paznic la acest parc și că are dublură la cheie. Ăhm.. Noi două plecăm și să-mi spui ce căutai în parc. Noapte bună, Ryan.
Ne grăbeam să ajungem acasă cât de curând. Îmi era foame.. De apă nu cred că mă mai ating nici cu unghia de la degetul mic cât am stat în acel lac.
Ajunse la blocul în care locuiam, m-am schimbat în pijamale iar hainele le-am pus la uscat. Desigur, sora mea s-a dus în camera ei și s-a pus pe lucru, deși mă gândeam să trec pe la ea.
Am bocănit la ușă și am intrat. Camera era întunecată, ea stând la lumina lămpii și uitându-se pe niște hârtii.
Se întoarse spre mine puțin, după care aranjă hârtiile în ordine și se ridică de pe scaun.
- Ce căutai la lac ? Adică.. Întrebarea ar fi : ce căutai în parc ?
- Voiam să mă plimb...
- Nu. Mă ia cu dureri de cap și când mă gândesc cum ai intrat acolo. Eu sunt mai mică decât tine cu 2 ani și tot eu trebuie să am grijă de tine ! Trebuie să trăiești pe spatele meu ! Chiar nu înțeleg de ce nu te-ai înnecat !
Am început să plâng.. Cum putea să zică sora mea așa ceva ? Am fugit din camera ei, îndreptându-mă în camera mea, unde m-am încuiat. În urma mea, Alison dădea cu pumnul în ușă și spunea să o las să intru.
- Carla, îmi pare rău pentru ce am zis..
- Nu ! Lasă-mă !
S-a făcut liniște și am auzit ușa de la camera ei trântindu-se.
M-am pus în pat și adormisem pe loc, din cauza tristeții.

***

Mă trezisem în camera altcuiva. Unde mă aflam ? Nici măcar nu m-am trezit pe pat, eram pe podea și era întuneric în acea cameră. În fața mea se afla o ușă. M-am ridicat de pe podea și am zis să o deschid ușor.
Am scos capul uitându-mă în jur. Era o altă cameră mai mare, unde se afla o masă, un bărbat și o femeie. Femeia plângea la lumina unor lumânări bisericești puse într-un borcan, iar bărbatul o consola și îi spunea să nu mai plângă, dar ea plângea mai tare.
- Cum să nu plâng dacă fata mea a murit , Theodor ?!
- Putem adopta un copil sau putem face altul.. Încă suntem la acea vârstă în care putem să mai facem.
- Dar pe ea o iubeam cel mai mult..
Îmi treceau multe întrebări prin cap. Oare despre ce era vorba ?

27/11/2015

Ok, partea asta chiar a fost lungă, și e bine. Sincer, mă așteptam la un astfel de început al ei, însă a ieșit mai impresionant decât mă așteptam. Încă o dovadă că ești genială. Pune next Bun venit în mintea mea. 1732019853

07/01/2016

Deci tin sa comentez ceva legat de primul capitol. La 5 ani personajul principal si-a pierdut vederea. Dupa cativa ani a facut un transplant de ochi. In momentul in care s-a trezit, operatia reusise. Spui tu ca "uitase de operatie". Ce...? Pare putin absurd si ilogic.

24/12/2015

Voiam să pare ca o .. ” mică amnezie ” , să zic așa. o.o Unele persoane uită repede.

04/11/2015

Urmatoarea parte cam cand apare?